Negocierile au dat roade: Guvernul Veștea ar urma să treacă de votul decisiv

Date:

După o zi marcată de negocieri politice intense, Adrian Veștea merge în Parlament pentru a solicita votul de încredere asupra Guvernului pe care îl propune.

Înaintea ședinței de plen, premierul desemnat a avut o întâlnire cu liderul AUR, George Simion, în cadrul căreia au fost discutate mai multe propuneri economice formulate de reprezentanții formațiunii.

„Am discutat de o serie de măsuri economice pe care reprezentanții Partidului AUR și le doresc. I-am asigurat de toată disponibilitatea pentru toate aspectele care nu sunt în programul de guvernare și care, în urma evaluărilor, nu vor crea un impact economic și vor putea fi suportate de către bugetul României în perioada următoare, în așa fel încât să le putem include”, a declarat Adrian Veștea.

Acesta a subliniat că rămâne deschis dialogului și colaborării pentru proiecte considerate benefice pentru cetățeni.

„Am deschidere pentru orice solicitare care poate duce la o mai bună guvernare, la implementarea reformelor sau a găsirii soluțiilor pe care românii le așteaptă de foarte multă vreme”, a spus premierul desemnat.

Veștea a confirmat că Executivul va merge în fața Parlamentului pentru votul de învestitură.

„În această seară vom merge la învestire și vom solicita, ca parlamentarii care, în decursul acestor zile, au fost informați de programul de guvernare, de echipa de miniștri care va face parte din viitorul guvern, să-și exprime votul.”

Formula guvernamentală propusă îi include pe Marian Neacșu la Interne și în funcția de vicepremier, Alina Gorghiu și Diana Morar ca vicepremieri, Luca Niculescu la Externe, Alexandru Nazare la Finanțe, Florin Zaharia la Investiții și Proiecte Europene, Florin Manole la Muncă, Monica Anisie la Educație, Marian Bârgău la Economie, Eduard Mititelu la Digitalizare, Romeo Lungu la Dezvoltare, Ionuț Vulpescu la Cultură, Sorin Cîmpeanu la Apărare, Radu Marinescu la Justiție, Alexandru Ghigiu la Mediu, Cristian Pistol la Transporturi, Florin Barbu la Agricultură, Bogdan Ivan la Energie, Alexandru Rogobete la Sănătate și Radu Oprea în funcția de secretar general al Guvernului.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Lovitură în instanță pentru PNL. Curtea de Apel respinge definitiv apelul privind Congresul Extraordinar

Curtea de Apel București a respins definitiv apelul depus...

Curtea de Apel București suspendă procedura noii Legi a salarizării. Proiectul Guvernului nu mai poate avansa

Promovarea noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri...

Grindeanu, după tragedia de pe Valea Oltului: „Autostrăzile sunt cea mai bună soluție”. Atac la USR și Cătălin Drulă

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat accidentul mortal produs...