Sindicaliștii din sistemul de învățământ organizează miercuri un amplu protest în București, în semn de nemulțumire față de proiectul noii legi a salarizării și față de măsurile economice care afectează personalul din educație.
Marș de la Guvern la Parlament
Protestul debutează în fața sediului Guvernului și continuă cu un marș pe Calea Victoriei până la Parlament. La manifestație participă profesori și angajați din educație veniți din numeroase județe ale țării.
În mesajul adresat colegilor din București, organizatorii au făcut apel la solidaritate.
„Colegii noștri de sindicat sunt în autocare, plini de hotărâre, gata să lupte pentru demnitatea profesiei noastre! Au plecat de la primele ore ale dimineții ca să ni se alăture.”
Solicitări privind salarizarea și condițiile de muncă
Federațiile sindicale susțin că noua lege trebuie să garanteze venituri echitabile și să protejeze puterea de cumpărare a angajaților din sistem.
„Fără promisiuni încălcate și fără scăderea puterii de cumpărare. Respect pentru personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ!”, transmit reprezentanții profesorilor.
Opoziție față de măsurile de austeritate
Sindicaliștii cer anularea măsurilor de austeritate și avertizează că educația nu trebuie să suporte noi reduceri sau restricții financiare.
„Nu acceptăm ca educația să fie transformată, din nou, într-un sector de sacrificiu!”, este mesajul transmis de organizatori.
În același timp, aceștia solicită reducerea supraaglomerării claselor și critică schimbările privind remunerarea activităților suplimentare, afirmând: „Contestăm tăierea la jumătate a tarifului pentru plata cu ora și creșterea artificială a normei didactice de predare.”

