Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis luni, în unanimitate, să informeze instituțiile europene și organizațiile internaționale ale magistraților cu privire la ceea ce consideră a fi un atac grav asupra independenței justiției din România.
Hotărârea vine pe fondul disputei dintre sistemul judiciar și Guvernul Ilie Bolojan privind reformele din Justiție, salarizarea magistraților și regimul pensiilor de serviciu.
„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat existența unui atac fără precedent la adresa independenței justiției și a hotărât apărarea independenței judecătorilor”, au transmis reprezentanții CSM.
Lista completă a instituțiilor care vor primi sesizarea
Magistrații au decis să trimită documente oficiale către:
- Comisia Europeană;
- Parlamentul European;
- Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
- Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni;
- Rețelele europene ale instanțelor și consiliilor judiciare;
- Organizațiile internaționale ale judecătorilor, inclusiv MEDEL și EAJ;
- organisme implicate în procesul de aderare la OCDE.
În paralel, documentul va fi transmis și către Președinția României, Guvern și Ministerul Afacerilor Externe.
Raport amplu împotriva Executivului
Surse din sistemul judiciar susțin că raportul pregătit de CSM depășește 70 de pagini și conține o analiză detaliată a declarațiilor și măsurilor promovate de Guvernul Bolojan în ultimul an.
Potrivit magistraților, documentul include exemple de afirmații considerate eronate, manipulatoare sau menite să afecteze imaginea sistemului judiciar în spațiul public.
Lia Savonea atacă frontal Guvernul
În cadrul ședinței CSM, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a susținut că justiția este supusă unei campanii de presiune politică.
„Apropo de capturarea justiției, să discutăm când a fost în mod real capturată justiția în România, pentru că putem vorbi onest și despre această temă: dacă a fost și când a fost ea, nu acum, când a încercat să se elibereze din anumite constrângeri”, a declarat Savonea.
Șefa ÎCCJ a afirmat că independența câștigată de judecători în ultimii ani ar fi deranjat puterea politică.
„Această independență pe care judecătorii și-au luat-o, să se ghideze după valorile europene, după valorile reale ale statului de drept, se pare că nu a fost tocmai pe placul puterii politice”, a spus magistratul.
Acuzația centrală: slăbirea independenței Justiției
Lia Savonea a susținut că dezbaterile publice privind pensiile și privilegiile magistraților au avut un obiectiv clar.
„Scopul acestei manipulări de un an de zile, acestor presiuni a fost slăbirea puterii judecătorești, slăbirea independenței reale a judecătorilor”, a declarat președinta ÎCCJ.
Decizia CSM marchează un nou episod al confruntării dintre puterea judecătorească și Executiv, conflict care riscă să ajungă în atenția principalelor instituții europene în perioada următoare.

