Un cutremur puternic a zguduit sudul Italiei în noaptea de luni spre marți, provocând momente de panică în mai multe regiuni. Seismul, estimat inițial la magnitudinea 6,1, s-a produs în largul coastelor Calabriei, în zona Mării Tireniene.
Epicentrul a fost localizat în apropierea provinciei Cosenza, iar adâncimea de peste 240 de kilometri a făcut ca undele seismice să fie resimțite pe o suprafață foarte mare.
Calabria, Campania și Sicilia au simțit cutremurul
Potrivit relatărilor din presa italiană, seismul a fost simțit puternic în Calabria și în numeroase localități din sudul țării. Mișcarea pământului a fost percepută inclusiv la Napoli, în zona Vezuviului, dar și în Sicilia, până la Palermo.
În mai multe orașe, locuitorii au ieșit din case imediat după cutremur, iar serviciile de urgență au primit numeroase apeluri de la persoane îngrijorate.
Autoritățile verifică situația
Protecția Civilă italiană a activat procedurile de monitorizare și a convocat o unitate de criză pentru evaluarea efectelor seismului. Echipele din teren efectuează verificări în zonele apropiate de epicentru.
Deocamdată, nu există informații privind victime sau pagube materiale semnificative, însă controalele continuă în localitățile din Calabria și provincia Cosenza.

