Publicația germană Handelsblatt scrie că România se confruntă cu o nouă criză politică, după ce Parlamentul a adoptat o lege care interzice vânzarea participațiilor statului în companiile profitabile până la finalul anului 2027.
Potrivit ziarului german, măsura a fost susținută de PSD, AUR și S.O.S. România, la doar câteva săptămâni după căderea Guvernului proeuropean condus de Ilie Bolojan.
Presa germană vede România într-un nou haos politic
Handelsblatt afirmă că noua lege blochează practic planurile de reformă economică pregătite de Ilie Bolojan, care intenționa să listeze la bursă pachete minoritare de acțiuni ale unor companii de stat.
„Bolojan susținea că proiectul urmărea atragerea de capital, creșterea transparenței și reducerea corupției”, notează publicația germană.
Măsura adoptată de Parlament nu se aplică însă companiilor aflate pe pierdere, firmelor în insolvență sau societăților cu participații considerate de valoare redusă.
Jurnaliștii germani susțin că mai multe dintre companiile vizate sunt conduse de persoane apropiate PSD și suspectate de legături politice controversate.
Negocieri dificile pentru formarea unui nou guvern în România
Handelsblatt mai scrie că liderii PNL au acuzat PSD că s-a aliat cu partidele extremiste pentru a-și proteja influența în companiile de stat.
„PSD și AUR au demonstrat din nou că pot colabora în Parlament”, arată publicația.
Ziarul german amintește că Ilie Bolojan ocupă în prezent funcția de premier interimar, pentru maximum 45 de zile după căderea Guvernului.
Până în acest moment, președintele Nicușor Dan nu a desemnat un nou candidat pentru funcția de prim-ministru, iar negocierile pentru formarea unei majorități sunt în continuare blocate.
Potrivit Handelsblatt, dacă partidele nu vor reuși să formeze un nou guvern, România ar putea ajunge la alegeri anticipate.
Publicația concluzionează că singura variantă pentru o majoritate proeuropeană fără AUR ar fi o nouă colaborare între PSD și PNL.

