AUR anunță participarea la consultările cu Nicușor Dan: „Când excluzi un partid, abandonezi rolul de mediator”

Date:

AUR a transmis că va fi reprezentat la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan de o delegație formată din George Simion, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu.

„Ne dorim ca aceste consultări să fie reale, efective și loiale, nu o simplă formalitate juridică. Partidele chemate trebuie să își poată prezenta poziția, soluțiile politice și condițiile în care pot susține sau participa la formarea unui guvern. AUR este al doilea partid parlamentar și reprezintă voința exprimată prin vot a milioanelor de români”, se arată în comunicatul formațiunii.

Reprezentanții AUR susțin că președintele are obligația de a respecta procedura constituțională, rolul Parlamentului și principiul reprezentării democratice, precizând că acesta dispune de o marjă de apreciere în desemnarea premierului, dar doar după încheierea consultărilor.

„Această apreciere trebuie să țină cont de configurația parlamentară, de posibilitatea formării unei majorități și de rezultatele consultărilor prevăzute de art. 103 din Constituție. În această procedură, Președintele nu acționează ca lider politic și nici ca adversar al vreunui partid, ci ca garant al echilibrului instituțional”, afirmă AUR.

Formațiunea acuză că președintele Nicușor Dan își părăsește rolul de mediator atunci când exclude anticipat un partid înaintea consultărilor oficiale.

„Când un partid parlamentar relevant este exclus din start, înainte de consultări, președintele nu mai îndeplinește rolul de mediator și se poziționează ca actor politic partizan”, susține AUR.

Partidul mai afirmă că nicio formațiune parlamentară nu poate fi eliminată anticipat din procedura constituțională și că aceasta trebuie respectată cu bună-credință instituțională.

În același timp, AUR invocă și articolul 148 din Constituție, subliniind obligația tuturor instituțiilor statului de a asigura respectarea angajamentelor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene și menținerea direcției pro-europene.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Zelenski a anulat vizita la Bruxelles din cauza SUA

Călătoria programată a liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski,...

Stocarea, nu GPU-urile, reprezintă baza inteligenței artificiale

Atunci când companiile intenționează să construiască un server destinat...

Utilajele închiriate oprite pe șantier aduc pierderi mari

În mediul dinamic al șantierelor, planurile inițiale pot suferi...

Viorel Cataramă îl critică dur pe Ilie Bolojan și PNL

Tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal au atins un...