Primăria Sectorului 3, biroul primarului Sorin Robert Negoiță și domiciliul acestuia au fost percheziționate, marți dimineață, de procurori și ofițeri ai Direcției Naționale Anticorupție, într-un dosar ce vizează suspiciuni de abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare.
Anchetatorii verifică modul în care ar fi fost realizată construcția unui drum public de aproximativ un kilometru, despre care există suspiciuni că ar fi fost edificat din fonduri publice în beneficiul familiei edilului. Perchezițiile au loc atât la sediul Primăriei Sectorului 3, inclusiv în cabinetul primarului, cât și la locuința acestuia.
Conform surselor citate, drumul ar fi fost amenajat pe un teren care ar aparține fratelui primarului, Ionuț Negoiță, iar scopul ar fi fost facilitarea sau suplimentarea unui proiect imobiliar privat al familiei.
Sorin Robert Negoiță este primar al Sectorului 3 din anul 2012, aflându-se în prezent la al patrulea mandat consecutiv. Activitatea sa politică a început în 2004, odată cu aderarea la Partidul Social Democrat. Ulterior, a ocupat mai multe funcții în cadrul formațiunii, inclusiv vicepreședinte al organizației de tineret (TSD), președinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democrați și secretar executiv la nivel central.
În 2010, a devenit vicepreședinte al PSD și președinte al organizației județene Ilfov. În 2012 a câștigat primul mandat de primar al Sectorului 3, iar în 2020 și-a depus candidatura din partea partidului pe care l-a fondat, Partidul București 2020, obținând atunci al treilea mandat consecutiv.
Autobiografia publică
Robert Sorin Negoiță s-a născut la data de 29 martie 1972 în localitatea Măneciu, judeţul Prahova.
Încă de la începutul anilor ’90 s-a dedicat antreprenoriatului, înfiinţând şi administrând o serie de companii care sunt un succes şi în momentul de faţă.
Meritele în domeniul administrării afacerilor i-au fost recunoscute în repetate rânduri prin premiile pe care le-a primit: distincţia Think Big în cadrul galei „Premiilor Business Magazin pentru Tineri manageri” pentru cel mai amplu proiect hotelier din Uniunea Europeană – Rin Grand Hotel, în 2007.
El a mai fost „uns” și cu premiul special pentru „Cel mai îndrăzneţ proiect de afaceri” în cadrul Galei „Celebrităţile Anului – Trofeele Celebrităţii” organizată de TVR, în 2008.
În perioada 2004-2007 Robert Sorin Negoiță a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bioterra, iar în perioada 2004-2008 cursurile Facultăţii de Economie a Turismului Intern şi Internaţional din cadrul Universităţii Româno-Americane.

