Nicușor Dan anunță că raportul despre anularea alegerilor din 2024 este aproape gata

Date:

Președintele Nicușor Dan a anunțat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 este aproape finalizat și va aduce noi clarificări privind posibila implicare a unor actori externi, precum și mecanismele utilizate în acest proces. Documentul urmează să fie prezentat public, într-o formă structurată, în cursul acestui an.

Discuții cu instituții și experți din societatea civilă

Șeful statului a precizat că analiza a implicat colaborarea cu mai multe instituții ale statului, dar și cu specialiști din afara sistemului public, subliniind complexitatea fenomenului investigat, aflat la intersecția dintre tehnologie, psihologie socială și influență informațională.

„Am avut o corespondență foarte interesantă cu mai multe instituții. (…) Am avut discuții foarte intereseante cu oameni din societatea civilă, pentru că este o zonă foarte sofisticată care combină metode tehnologice foarte noi, cobină inteligența artificială, combină partea de psihologie socială și am găsit în zona de societate civilă oameni cu competențe deosebită și ne ajută”, a declarat Nicușor Dan.

El a adăugat că există deja o evaluare preliminară a situației și a susținut că România este vizată de un război hibrid de lungă durată.

„Fără discuție am o evaluare preliminară. Fără discuție România este ținta unui război hibrid al Rusiei de cel puțin 10 ani”, a spus președintele.

Acuzații privind susținerea externă

Nicușor Dan a afirmat că există indicii privind susținerea lui Călin Georgescu de către structuri externe, pe care le-a asociat Federației Ruse.

„Fără discuție, Georgescu a fost susținut de o infrastructură susținută de Federația Rusă”, a declarat acesta.

Raport extins și concluzii noi

Potrivit președintelui, viitorul raport va centraliza mai multe informații decât cele apărute până acum în spațiul public și va include concluzii suplimentare.

„Raportul cu care noi vom ieși va pune la un loc mai multe lucruri decât raportul pe care l-a făcut domnul Florența (….) Vor fi niște lucruri noi”, a spus Nicușor Dan.

El a precizat că documentul va fi publicat în cursul acestui an:

„Anul acesta categoric da”.

În ceea ce privește eventualele consecințe instituționale, inclusiv posibile demisii în conducerea serviciilor de informații, președintele a transmis că nu se așteaptă la astfel de evoluții.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Șoșoacă, discurs pro-rus în fața lui Putin: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Reacția liderului de la Kremlin

În cadrul Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg,...

Procesul lui Dominic Fritz cu ANI se prelungește. Înalta Curte a amânat verdictul final

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis...