USR declanșează ofensiva: Nicușor Dan, chemat să oprească controversata decizie PSD-PNL-UDMR

Date:

Un nou conflict politic a izbucnit miercuri în Parlament, după ce majoritatea de guvernare a adoptat rapid un proiect legislativ readus în dezbatere după mai mulți ani. Deputații au reluat o inițiativă din 2018, au introdus un amendament în plen și au votat modificarea prin care cheltuielile cu diurna, transportul și cazarea pentru conducerea companiilor de stat listate la bursă nu mai sunt considerate beneficii sau avantaje salariale.

Decizia a stârnit reacții dure din partea opoziției. Parlamentarii USR au acuzat coaliția că a promovat „pe repede înainte” o lege favorabilă șefilor din companiile de stat, calificând demersul drept o „mizerie legislativă”. În replică, reprezentanții UDMR au susținut că modificarea era necesară pentru funcționarea eficientă a companiilor profitabile și pentru alinierea acestora la regulile din mediul corporativ.

„În cazul întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea ale administratorilor şi directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje”, este amendamentul adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

„Nu știu cum naiba s-a făcut! Este o mizerie!”, a tunat deputatul Emanuel Ungureanu, imediat după vot.

El a spus că PSD-PNL-UDMR au votat, prin legea adoptată, acordarea de noi privilegii pentru directorii companiilor de stat.

Ungureanu a adăugat că își spune speranța în președintele Nicușor Dan să întoarcă legea în Parlament.

„Unde să doarmă, sub pod?”

Liderul grupului UDMR, Csoma Botond, a contrazis tot ceea ce a susținut USR, spunând că la anumite companii de stat care fac profit reprezentanții acestora nu puteau face deplasări în interesul companiei fără această prevedere legală.

„Unde să doarmă, sub pod?”, a spus el.

Deputatul UDMR s-a declarat „surprins” de atitudinea USR spunând că partenerii de guvernare au știut încă de luni despre acest subiect și nu s-au opus la discuția inițială între liderii parlamentari.

Proiectul adoptat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Șoșoacă, discurs pro-rus în fața lui Putin: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Reacția liderului de la Kremlin

În cadrul Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg,...

Procesul lui Dominic Fritz cu ANI se prelungește. Înalta Curte a amânat verdictul final

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis...