Centrul Român de Studii Ruse din cadrul Universității din București, în colaborare cu Institutul Fridtjof Nansen din Oslo, organizează în perioada 12–14 noiembrie 2026, la București, cea de-a cincea ediție a conferinței internaționale anuale. Evenimentul, intitulat „Endless War or Unsolvable War? Resilience from the Black Sea to the Barents Sea after Four Years of War in Ukraine”, reunește diplomați, cadre universitare și experți în geopolitică și securitate pentru a analiza impactul războiului din Ucraina și dinamica politicii externe a Rusiei.
Personalități și teme de dezbatere
Conferința, găzduită de Facultatea de Istorie a Universității din București, propune o agendă densă, axată pe reziliența Ucrainei, amenințările hibride, securitatea energetică și viitorul NATO și al Uniunii Europene. Printre invitații de marcă se numără Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Centrului Român de Studii Ruse, Iver B. Neumann, directorul Institutului Fridtjof Nansen, Hilde Svartdal Lunde, ambasadoarea Norvegiei în România, precum și rectorul Universității din București, Marian Preda. De asemenea, participă experți precum Corneliu Bjola (Universitatea Oxford), Anatoliy Kruglashov (Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți), Arild Moe (Institutul Fridtjof Nansen) și Tomasz Stępniewski (Universitatea Catolică „Ioan Paul al II-lea” din Lublin).
Mihai Răzvan Ungureanu: „Centrul se apropie de maturitate”
Mihai Răzvan Ungureanu a subliniat că, după cinci ani de activitate, instituția a devenit un punct de referință pentru cercetarea academică, reușind să creeze o rețea internațională de specialiști. „Suntem la al cincilea an în care organizăm acest lucru, grație ospitalității Universității și, totodată, faptului că această instituție a apărut pe seama unui proiect european, un grant mare, acum cinci ani, și apoi pe seama unei consumări a fondurilor bilaterale România–Norvegia”, a declarat acesta.
„Nu mi-ar fi teamă să spun că, după cinci ani de zile, ne apropiem de maturitate. Efortul este foarte mare, trebuie să recunosc, dar, pe de altă parte, satisfacția profesională este greu de descris. Publicăm, avem o revistă a Centrului, publicăm volume cu studiile care sunt prezentate la aceste conferințe”, a adăugat fostul ministru de Externe.
O necesitate academică pentru România
Fostul prim-ministru a explicat că înființarea Centrului a răspuns unei nevoi de a acoperi o „lipsă epistemică” resimțită la nivel național, proiectul fiind demarat înainte de invazia rusă în Ucraina. Mihai Răzvan Ungureanu și-a exprimat speranța că modelul academic de la București va fi preluat și de alte centre universitare din țară, precum cele din Iași, Cluj sau Timișoara, pe măsură ce accesul la finanțări europene va deveni mai facil.
Sursa: adevarul.ro

