O porțiune vastă a Oceanului Pacific, situată strategic între Hawaii și California, traversează o transformare vizuală îngrijorătoare în ultimele două decenii. Apa din această regiune și-a schimbat nuanța, căpătând reflexii albastre și verzui mult mai intense, un fenomen care, deși poate părea spectaculos, ascunde o realitate ecologică severă: acumularea masivă de deșeuri plastice. Această zonă, cunoscută sub numele de Marea Insulă de Gunoaie din Pacific, a devenit punctul central al unei cercetări recente care demonstrează cum poluarea umană reușește să altereze proprietățile optice ale mediului marin.
Microplasticele: O amenințare invizibilă dar persistentă
Spre deosebire de percepția publică, care tinde să vizualizeze insule solide de deșeuri pe care s-ar putea păși, Marea Insulă de Gunoaie este, în realitate, o „supă densă de plastic”. Această regiune, care se întinde pe aproximativ 1,6 milioane de kilometri pătrați – o suprafață de peste șase ori mai mare decât teritoriul României – este compusă în principal din microplastice. Aceste fragmente sunt atât de minuscule, încât devin aproape imposibil de detectat cu ochiul liber, fiind însă extrem de periculoase pentru ecosistemul marin.
Studiul Universității din Bergen și „semnătura” luminii
Un studiu aprofundat, publicat pe 2 noiembrie 2023 în revista științifică „Communications Earth & Environment”, a oferit dovezi clare despre cum aceste particule influențează culoarea apei. Cercetătorii de la Universitatea din Bergen, Norvegia, au analizat date satelitare colectate pe parcursul a două decenii, între 2002 și 2022. Dan Koestner, coautor al lucrării și specialist în optica oceanică, a recreat condițiile din ocean în laborator folosind „smoothies” din plastic pentru a observa interacțiunea dintre deșeuri și lumină. Rezultatele au indicat faptul că lungimile de undă ale culorilor albastru și verde au devenit mai luminoase, conferind apei o nuanță distinctă de cian.
Paradoxul plasticului și impactul global
Echipa de cercetare a exclus factorii naturali, precum variațiile în densitatea fitoplanctonului, demonstrând că prezența microplasticelor este factorul determinant pentru această schimbare cromatică. Această descoperire este esențială pentru a înțelege „paradoxul plasticului lipsă”: din cele aproximativ 13 milioane de tone metrice de plastic care ajung anual în oceane, doar 250.000 de tone sunt detectate la suprafață. Restul se fragmentează în particule invizibile, care:
- Sunt ingerate de viețuitoarele marine și intră în lanțul trofic uman.
- Transportă poluanți chimici periculoși în ecosisteme fragile.
- Influențează negativ capacitatea oceanului de a stoca carbon, perturbând echilibrul climatic.
Mecanismul de formare a vortexului
Acumularea deșeurilor este întreținută de Girul Subtropical al Pacificului de Nord, un sistem gigantic format din patru curenți marini majori: Kuroshio, Curentul Pacificului de Nord, Curentul Californiei și Curentul Ecuatorial de Nord. Acești curenți se rotesc în sensul acelor de ceasornic, creând o zonă de presiune ridicată și calm atmosferic în centru. Aici, resturile purtate de pe coastele asiatice și nord-americane rămân captive, fără posibilitatea de a ieși pe cale naturală, formând două aglomerări principale conectate printr-un coridor de convergență.
Viitorul monitorizării oceanelor
Deși cercetătorii subliniază că sunt necesare măsurători directe suplimentare în interiorul zonei pentru a confirma definitiv legătura dintre plastic și nuanța apei, descoperirea este considerată un pas major. Profesorul Richard Thompson de la Universitatea din Plymouth a subliniat importanța acestei metode de detecție prin satelit, care ar putea înlocui numărarea manuală, ineficientă și costisitoare, a deșeurilor. Pe măsură ce comunitatea științifică avansează, speranța este că această „amprentă” vizuală a poluării va deveni un instrument esențial în monitorizarea și combaterea crizei globale a deșeurilor marine.
Adaugă la Agregator.ro
