La data de 31 octombrie 2026 se vor împlini 78 de ani de la inaugurarea magistralei feroviare care traversează Defileul Jiului, un proiect de infrastructură ce rămâne și astăzi printre cele mai spectaculoase din România. Această linie de 31 de kilometri, care leagă Bumbești de Livezeni, a necesitat construcția a 39 de tuneluri și a zeci de poduri și viaducte, fiind finalizată după un efort colectiv masiv. În ultimele șapte luni ale șantierului, regimul comunist a mobilizat 28.000 de persoane pentru a încheia lucrarea, transformând acest punct geografic într-un simbol al puterii politice de la acea vreme.
Două decenii de provocări inginerești
Istoria construcției a început încă din 1924, când planurile inițiale vizau doar trei tuneluri. Dificultățile impuse de relieful muntos și versanții stâncoși au dus la numeroase modificări ale proiectului. Până în 1932, fuseseră finalizate tunelurile Leurzoaia și Pleșa, alături de câteva poduri și viaducte, însă traseul complet era departe de a fi gata. Până la jumătatea anilor ’30, necesarul de tuneluri crescuse la cel puțin 36, cu o lungime totală de 6,5 kilometri. Circulația pe primii zece kilometri, între Bumbești-Jiu și Meri, a fost deschisă abia în 1941, urmată în 1945 de alți cinci kilometri între Petroșani și Livezeni.
Mobilizarea istorică din 1948
Anul 1948 a marcat punctul culminant al lucrărilor, linia fiind declarată primul „șantier național al tineretului”. Documentele vremii menționează că, între 1 aprilie și 1 noiembrie 1948, un efectiv de 27.988 de brigadieri a lucrat sub coordonarea Partidului Muncitoresc Român. Această strategie de mobilizare a forței de muncă a fost utilizată și în alte proiecte majore, precum calea ferată Salva–Vișeu, complexul hidroenergetic Bicaz sau Canalul Dunăre–Marea Neagră. În perioada de vârf a construcției de la Salva-Vișeu, media zilnică a fost de 10.000 de oameni, atingând uneori pragul de 21.000.
Factorii demografici și tehnici ai succesului
Succesul mobilizării acestor mase de oameni a fost susținut de contextul demografic al României postbelice. Cu o populație tânără, a cărei vârstă mediană era de aproximativ 25,3 ani în 1950, și o economie predominant agrară, unde peste 76% din populație trăia la sate, statul a avut acces la o rezervă vastă de forță de muncă. Lipsa utilajelor mecanizate a impus utilizarea muncii manuale la scară largă, de la excavări până la transportul materialelor. Pe lângă brigadieri și muncitori calificați, la proiecte au fost trimiși militari, deținuți politici și tineri considerați cu „origini sociale nesănătoase”.
Ultimul asalt al muntelui
În vara anului 1948, presa oficială descria cei 6.000 de brigadieri prezenți simultan pe șantier drept o „tânără armată voluntară a muncii”. Condițiile de lucru erau extrem de periculoase, muncitorii fiind nevoiți să se lege cu frânghii pe coastele abrupte ale stâncilor. Eforturile s-au concentrat în zona Pietrele Albe, unde trebuiau finalizați ultimii 1.500 de metri de cale ferată. În ciuda tensiunilor dintre inginerii cu experiență și brigadierii tineri, lucrarea a fost finalizată sub presiunea timpului și a condițiilor meteo.
- 1924: Începutul lucrărilor în Defileul Jiului.
- 1948: Mobilizarea a aproape 28.000 de oameni pe șantier.
- 31 octombrie 1948: Inaugurarea oficială a magistralei.
- 39: Numărul total de tuneluri realizate pe traseu.
În prezent, calea ferată Bumbești–Livezeni continuă să fie un punct de referință pentru infrastructura feroviară românească, amintind de perioada în care mii de oameni au fost trimiși să „cucerească” relieful accidentat al Carpaților prin muncă voluntară și forțată.
Adaugă la Agregator.ro