Grindeanu, avertisment pentru AUR după protestul din plen: „N-am nicio ezitare să aplic sancțiuni”

Date:

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că parlamentarii AUR care au venit cu vuvuzele în plenul reunit convocat pentru dezbaterea scrisorii președintelui Nicușor Dan privind dislocarea unor capabilități ale SUA în România au avut un comportament care nu își are locul în Parlament.

Grindeanu a precizat că regulamentul prevede mai multe sancțiuni pentru astfel de situații și a subliniat că nu va ezita să le aplice, inclusiv reducerea indemnizației parlamentarilor care au perturbat ședința.

Grindeanu, despre protestul AUR din Parlament: „Astfel de comportamente nu își au locul”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a comentat după plenul comun al celor două Camere atitudinea parlamentarilor AUR care au venit în şedinţă cu vuvuzela şi au întrerupt discursurile.

Grindeanu a afirmat că încearcă să dea cuvântul tuturor grupurilor reprezentate în Parlament, aşa cum este şi regulamentar, dar câteodată se depăşeşte cadrul regulamentului.

Președintele Camerei Deputaților: „Nu vor rămâne nepedepsiți cei care au încălcat regulamentul”

”Atunci când lucrurile au degenerat, am oprit dezbaterile, am supus la vot oprirea acestor dezbateri şi am trecut la votul efectiv. Asta nu înseamnă că cei care au încălcat regulamentul vor rămâne nepedepsiţi, pentru că există în regulament diverse pedepse, pe care n-am nicio ezitare să le aplic, pornind inclusiv de la reducerea indemnizaţiei şi toate lucrurile pe care le ştiţi. Asemenea comportamente, din punctul meu de vedere, nu-şi au locul”, a menţionat Grindeanu.

Parlamentarii AUR au făcut scandal, miercuri, în plenul comun al Parlamentului, cu huiduieli şi vuvuzele, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, supunând votului suspendarea dezbaterilor.

Proiectul de hotărâre, prin care Parlamentul ia act de scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan, referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane a fost adoptat de plenul comun, cu 272 de voturi pentru şi 18 voturi împotrivă, 5 abţineri şi doi parlamentari nu au votat.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Lovitură în instanță pentru PNL. Curtea de Apel respinge definitiv apelul privind Congresul Extraordinar

Curtea de Apel București a respins definitiv apelul depus...

Curtea de Apel București suspendă procedura noii Legi a salarizării. Proiectul Guvernului nu mai poate avansa

Promovarea noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri...

Grindeanu, după tragedia de pe Valea Oltului: „Autostrăzile sunt cea mai bună soluție”. Atac la USR și Cătălin Drulă

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a comentat accidentul mortal produs...