O cercetare recentă publicată în revista Global and Planetary Change a adus la lumină detalii fascinante despre climatul din trecut al planetei, după ce oamenii de știință au reușit să reconstituie condițiile meteorologice lună de lună, de acum aproximativ 225 de ani, cu ajutorul unei scoici uriașe descoperite în Marea Barieră de Corali. Valuriașul bivalv, care a trăit în perioada Micii Ere Glaciare în laguna Jiigurru (cunoscută și sub denumirea de grupul de insule Lizard), a oferit o perspectivă detaliată asupra mediului din emisfera sudică, arătând că verile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea erau considerabil mai răcoroase decât cele din era modernă.
Anatomia unui jurnal climatic milimetric
Specia Tridacna gigas este recunoscută drept cel mai mare bivalv viu existent pe Terra, exemplarele putând atinge o lungime de 1,2 metri, o greutate ce depășește 200 de kilograme și o durată de viață care poate trece de un secol. Ritmul biologic al acestor viețuitoare lasă urme vizibile în interiorul cochiliilor lor: alternanța dintre zi și noapte generează linii microscopice zilnice, în timp ce succesiunea anotimpurilor conturează benzi anuale mai late. Asemănătoare inelelor de creștere ale arborilor, aceste straturi au funcționat ca o arhivă autobiografică, în timp ce apa de ocean din jur le-a influențat direct compoziția chimică prin intermediul elementelor geochimice încorporate.
Metodologia cercetării și datarea cochiliei
Studiul s-a concentrat asupra unei cochilii cu o lungime de 58 de centimetri, recoltată din Jiigurru, un teritoriu cu o deosebită valoare culturală pentru comunitățile aborigene Dingaal și Ngurrumungu, care au locuit în zonă timp de cel puțin 6.500 de ani. Prin intermediul metodei de datare cu radiocarbon, specialiștii au stabilit că exemplarul a trăit aproximativ între anii 1785 și 1827. Utilizarea microscopului a permis numărarea a aproape 10.900 de linii zilnice de creștere, atestând o vârstă de circa 30 de ani a scoicii. Ulterior, cercetătorii au realizat 784 de orificii de mici dimensiuni pentru a extrage pulbere din diverse straturi, măsurând izotopii de oxigen pentru estimarea temperaturilor marine și pe cei de carbon pentru analiza precipitațiilor.
Ce au scos la iveală izotopii despre temperaturi și fenomenele globale
Analizele chimice corelate cu structura de creștere au creat o imagine clară a mediului marin dintr-o epocă anterioară industrializării. Comparativ cu datele colectate între 1995 și 2015 în aceeași lagună, temperaturile de acum 225 de ani erau, la nivel anual, cu 0,6–0,9°C mai scăzute. Mai mult, s-a constatat că verile erau cu 0,9–1,2°C mai răcoroase, în timp ce valorile termice din timpul iernii se mențineau la un nivel aproape identic cu cel actual. De asemenea, izotopii carbonului au pus în evidență un ciclu regulat al trecerii de la sezoanele ploioase la cele secetoase, alături de fluctuații termice recurențe la intervale de doi-trei ani, corelate cu dinamica locală a fenomenelor El Niño și La Niña.
- Tridacna gigas poate atinge 1,2 metri lungime, peste 200 de kilograme și trăiește peste 100 de ani.
- Perioada analizată corespunde anilor 1785–1827, spre finalul Micii Ere Glaciare.
- Aproape 10.900 de linii zilnice au fost numărate pe cochilia lungă de 58 de centimetri din laguna Jiigurru.
- 784 de probe de pulbere au fost prelevate pentru măsurarea izotopilor de oxigen și carbon.
- Diferențele sezoniere au arătat veri cu 0,9–1,2°C mai răcoroase decât în prezent, dar ierni cu temperaturi similare celor de astăzi.
Perspectiva regională asupra emisferei sudice
Informațiile extrase din această cochilie se alătură altor indicii strânse din regiune, cum ar fi datele oferite de coralii din Marea Barieră de Corali și din nord-vestul Australiei, dar și înregistrările obținute din ghețarii Antarcticii. În timp ce coloniile de corali din Insulele Galápagos și peșterile din nordul Peru indică o frecvență ridicată a episoadelor La Niña la începutul anilor 1800, nivelurile lacurilor din sud-estul Australiei erau de asemenea ridicate. Toate aceste arhive climatice conturează un tablou complex al emisferei sudice, evidențiind că răcirea din Jiigurru a fost mai moderată decât cea estimată pentru emisfera nordică.
În etapele următoare ale cercetării climatice, oamenii de știință intenționează să continue exploatarea unor astfel de arhive naturale sub-sezoniere din cochilii și corali pentru a reduce golurile de date din emisfera sudică și pentru a înțelege cu precizie maximă evoluția istorică a oceanelor și a fenomenelor atmosferice globale dinaintea industrializării.
Adaugă la Agregator.ro
