14 incidente cu drone rusești în România, spune Miruță. Trei erau încărcate cu exploziv

Date:

În cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, desfășurată la Bruxelles, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a prezentat miniștrilor europeni de resort situația incidentelor de securitate aeriană din România.

Acesta a anunțat că, în cursul acestui an, 14 drone rusești au intrat pe teritoriul României, iar trei dintre ele ar fi transportat încărcătură explozivă. Oficialul a menționat și cazul recent al fragmentelor de dronă care au căzut în municipiul Galați.

Ministrul român a subliniat că astfel de incidente reprezintă o amenințare comună la adresa securității europene și a solicitat o consolidare a capacităților de apărare aeriană la nivelul Uniunii Europene și NATO.

„În legătură cu eforturile de creștere a producției industriale în cooperare cu Ucraina, ministrul Miruță a susținut oportunitatea avansării modelului joint ventures, indicând că instituțiile UE pot facilita aceste eforturi ale statelor membre împreună cu Ucraina. El a subliniat oportunitatea creșterii capacităților de producție în UE printr-o mai bună cartografiere a facilităților industriale existente pe întregul teritoriu european și interconectarea acestora într-o logică de creștere a sinergiilor, cumulării valorii adăugate a acestora, pentru că numeroase facilități, chiar dacă nu dețin tehnologii de producție, ar putea contribui prin opțiuni de testare, evaluare și certificate”, se precizează în comunicat.

La discuții au fost prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, și ministrul apărării din Ucraina, Mykhailo Fedorov.

Distribuie

Abonare newsletter

spot_imgspot_img

Cele mai citite

Din aceeași categorie
CATEGORIE

Șoșoacă, discurs pro-rus în fața lui Putin: „Nu vrem să ajutăm Ucraina”. Reacția liderului de la Kremlin

În cadrul Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg,...

Procesul lui Dominic Fritz cu ANI se prelungește. Înalta Curte a amânat verdictul final

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis...